Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a exprimat speranța că Israelul și grupul islamist Hamas vor ajunge la un acord pentru eliberarea ostaticilor israelieni și suspendarea confruntărilor militare din Fâșia Gaza.
”Evaluăm intens propunerile. Există multe lucruri de făcut, eu și Guvernul Israelului ne concentrăm pe eforturile în sensul unui acord, pentru a putea relua eliberarea ostaticilor”, a declarat Antony Blinken, conform cotidianului The Times of Israel, cu ocazia întâlnirilor pe care le-a avut miercuri, la Ierusalim, cu președintele Isaac Herzog și cu premierul Benjamin Netanyahu.
Guvernul Israelului analizează condițiile propuse de grupul islamist palestinian Hamas și urmează să anunțe rezultatul.
Grupul islamist Hamas ar vrea un armistițiu de 135 de zile, structurat în trei etape. În fiecare etapă, ar urma să fie eliberați zeci de ostatici israelieni în schimbul militanților islamiști închiși în Israel.
Mișcarea islamistă Hamas nu mai cere acum un armistițiu permanent, dar vrea negocieri în acest sens pe durata suspendării confruntărilor militare și nu va elibera toți ostaticii israelieni decât la finalul războiului.
Ezzat El-Reshiq, un membru al Biroului politic al organizației islamiste palestiniene, a confirmat că Hamas a transmis o propunere Israelului prin intermediul diplomaților din Qatar, Egipt și Statele Unite.
”Noi vrem un acord, avem un spirit pozitiv, pentru a obține oprirea agresiunii împotriva poporului palestinian și a garanta un armistițiu complet și durabil, precum și pentru a furniza asistență umanitară și a demara operațiuni de reconstrucție”, a declarat Ezzat El-Reshiq.
Armata israeliană continuă ofensiva în sudul Fâșiei Gaza, operațiunile concentrându-se în zonele Khan Younis și Rafah. Un militar israelian a fost rănit miercuri în confruntări și este spitalizat. Bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la 27.585 de morți și aproape 67.000 de răniți, potrivit Ministerului local al Sănătății, subordonat organizației islamiste Hamas.
Foto: Profimedia
Citește și: